-

Concursul Municipal de Fotografie pentru Elevi ”Fii Fotograf de Iași” – ediția a II-a

FII FOTOGRAF DE IAȘI

ediția a II-a, 2016

REGULAMENT DE PARTICIPARE

Primăria Municipiului Iași cu susținerea Inspectoratul Școlar Județean Iași și în parteneriat cu Asociația FotoIași organizează cea de a doua ediție a Concursului Municipal de Fotografie pentru Elevi ”Fii Fotograf de Iași”.

Concursul se adresează elevilor din școlile și liceele Municipiul Iași și își propune promovarea fotografiei ca artă în rândurile tinerilor iubitori de imagine, instruirea celor mai talentați dintre ei în mânuirea aparatului de fotografiat, a programelor de editare cât și în noțiunile legate de compoziția imaginii, în alegerea și păstrarea celor mai reușite fotografii, în așa fel încât aceștia să poată deveni ”creatorii memoriei vizuale a Iașului contemporan”.

 

Regulamentul Concursului Municipal de Fotografie

pentru Elevi ”Fii Fotograf de Iași” – ediția a II-a, 2016

 

  1. 1 – Concursul se desfășoară pe 3 secțiuni, respectiv ”Sărbătorile Iașului”, ”Iașul din Inimă”, ”Colegii mei”. La fiecare secțiune concurenții vor putea participa cu maxim 4 imagini.  
  2. 2 – În perioada 1 – 10 noiembrie 2016 participanții (elevi din școlile și liceele din Municipiul Iași) vor încărca imaginile proprii pe platforma digitală de la adresa: http://fotoiasi.net/concurs/index.php, urmând pașii din sait (respectiv crearea unui cont și apoi încărcarea a câte minim 1 și maxim 4 imagini personale pentru fiecare secțiune – ”Sărbătorile Iașului”, ”Iașul din Inimă”, ”Colegii mei” – în format Jpeg și la dimensiunea maximă de 2000 pixeli pe latura mare. Se admit doar imagini realizate cu un aparat de fotografiat digital (DSLR, Compact, Mirrorless) și care au fost făcute de către concurentul care le încarcă pe sait. (După jurizare, pentru realizarea expoziției, câștigătorii vor pune la dispoziția organizatorilor imaginile originale, la dimensiunea maximă realizată de aparatul de fotografiat).
  3. 3 – În perioada 10 – 17 noiembrie 2016 se va organiza un vot on-line pentru stabilirea Premiului Publicului.
  4. 4 – Jurizarea imaginilor participante la Concursul Municipal de Fotografie pentru Elevi ”Fii Fotograf de Iași” – ediția a II-a, 2016 se va face de către un selector unic, în persoana artistului fotograf Florin Andreescu (online).
  5. 5 – 28 noiembrie 2016, ora 18.oo ”Seară de Fotografie la Palatul Roznovanu”, cu participarea oficialităților din Primăria Municipiului Iași și a tinerilor participanți la Concursul Municipal de Fotografie pentru Elevi ”Fii Fotograf de Iași” – ediția a II-a, 2016, anunțarea rezultatelor și premierea câștigătorilor. Se vor acorda 5 premii de valoare egală pentru cei mai buni concurenți, 5 mențiuni, 3 premii speciale (pentru imaginea cu cele mai multe voturi din concurs, pentru cel mai tânăr participant și pentru școala cu cea mai valoroasă participare), constând în aparatură foto și medii de stocare, precum și albume de fotografie pentru primii 35 de participanți votați de public) în valoare totală de aproximativ 15.000 lei.
  6. 6 – 29 noiembrie 2016, ora 18.ooIulius Mall Iași (etajul II, zona Librăria Cărturești) – vernisajul expoziției cu cele mai bune fotografii primite la Concursul Municipal de Fotografie pentru Elevi ”Fii Fotograf de Iași” – ediția a II-a, 2016.
  7. 7 – În zilele de 12-13, 19-20 și 26-27 noiembrie 2016 se va organiza Ateliere de Fotografie ”Sunt Fotograf de Iași” susținute de către artistul fotograf Ozolin Dușa în Iași, la care vor participa cei mai talentați 25 dintre elevii participanți la Concursului Municipal de Fotografie pentru Elevi ”Fii Fotograf de Iași” – ediția a II-a, 2016, din rândul cărora se vor alege premianții. Se va discuta despre echipamentul fotografic și punerea lui în slujba realizării de fotografii reușite, genurile fotografice, compoziția în fotografie, editare primară de imagine, se va ieși la fotografiat în diverse locații din Iași și împrejurimi, se vor face discuții pe imaginile realizate și se va organiza o expoziție cu fotografiile făcute pe perioada acestor ateliere.
  8. 8 – 5 decembrie 2016, ora 18.ooCentrul Municipal de Cultură Vizuală Iași (Pasajul ”Sfânta Vineri) – Vernisajul expoziției de fotografie ”Sunt Fotograf de Iași” realizată cu cele mai bune imagini făcute în cadrul Atelierelor. Lansarea Catalogului cu lucrările premiate la Concursul Municipal de Fotografie pentru Elevi ”Fii Fotograf de Iași” – ediția a II-a, 2016, cât și cu cele expuse după organizarea Atelierelor ”Sunt Fotograf de Iași”.

 

Posted in Uncategorized by ozolin on October 6th, 2016 at 8:04 pm.

Add a comment

No Replies

Feel free to leave a reply using the form below!


Leave a Reply


nine + 1 =